vineri, 14 ianuarie 2011
The Promised Land
Am făcut un 1m² de țară.
Gata colorată. Are bineînțeles toalete eco și legume bio, aer de munte, CO2 în limite normale, apă de izvor și panouri solare. Pachet complet “pollution free”, case din lemn, mașini … nu, nu există mașini doar biciclete, hidrobiciclete și triciclete.
Haine din bumbac, in și cînepă, țigări numa’ din cînepă.
Oameni din carne fără E-uri, haleală fără nitriți și coca. Fără cola.
Aaa, și ce-i mai important, cîini cu covrigi în coadă.
The Promised Land – într-un cuvînt … sau doua
sâmbătă, 18 decembrie 2010
YouTube - Richard Hawley - Tonight The Streets Are Ours
YouTube - Richard Hawley - Tonight The Streets Are Ours: "- Sent using Google Toolbar"
miercuri, 15 decembrie 2010
sâmbătă, 27 noiembrie 2010
Expo: "Ne-sTaRE dE FApT"
Finally am făcut-o şi p-asta, mi-a luat ceva timp dar pînă la urmă s-a întîmplat şi întîmplarea. Expoziţia de la Calina - "Ne-stare de fapt" a cauzat o rupere maaaaaare de ritm în postările de pe blog da' trebuia şi o expoziţie personală, să le văd eu la grămadă cum arată. Arată a experiment şi căutare. Nu-s very happy...În fine, mulţam lui Nuţiu şi Alina că s-au ocupat de expo...lui Bea şi Sorin că mă susţin...
Daca vreti sa vedeti niste panoramice de la expo intrati pe link-ul:
Expozitia Ne-Stare De Fapt - Cosmin Haias | Galeria Calina, Timisoara | Panorame Live: "- Sent using Google Toolbar"
Ne-starea de fapt poate fi constatată la Galeria Calina - Ziua de Vest: "- Sent using Google Toolbar"
Daca vreti sa vedeti niste panoramice de la expo intrati pe link-ul:
Expozitia Ne-Stare De Fapt - Cosmin Haias | Galeria Calina, Timisoara | Panorame Live: "- Sent using Google Toolbar"
Ne-starea de fapt poate fi constatată la Galeria Calina - Ziua de Vest: "- Sent using Google Toolbar"
duminică, 27 iunie 2010
sâmbătă, 26 iunie 2010
vineri, 25 iunie 2010
Eveniment la Sinagoga din Cetate...
Ne-am înjurat, bătut, tras de păr (fetele), scărpinat în fund (baieţii), scuipat, rîgîit şi chiţcăit, făcurăm într-un sfîrşit evenimentul cu de toate patronat de Mariana cu a ei Compania D'Arte: lansare de carte (Paula), muzică (Mădalin) şi foto (Diana). Şi instalaţie din bile şi pungi (prima în cazul meu, împreună cu Iulia şi Sorin). Toate portocalii, să ne dăm cu puterea şi să primim ceva caşca. Din păcate n-au fost pe faza şi au ratat ocazia să achiziţioneze lucrarea, aşa că am vîndut-o la engleji cu 1 milion de coco şi măine sau poimîine plecăm în vacanţă un an...şi-o iau şi pe Bea şi pe Marţipan... :-))
miercuri, 16 iunie 2010
Ne-stare de fapt
La început a fost gândul.
Presupun că un cuvînt nerostit rămîne gând şi cel rostit poate lua forme care ne definesc,
oameni de cuvînt sau fără cuvînt.
Un cuvînt rostit spun că e părtinitor şi ne reprezintă fragmentar,
o vorbă "spusă" creează o stare de fapt.
Doar cuvîntul "ne-spus" ne reprezintă total şi creează "ne-starea" de fapt.
În sensul cel mai autentic de a "nu sta".
În sensul cel mai autentic de "a gândi".
Pot spune că suntem ceea ce nu rostim ?
Presupun că un cuvînt nerostit rămîne gând şi cel rostit poate lua forme care ne definesc,
oameni de cuvînt sau fără cuvînt.
Un cuvînt rostit spun că e părtinitor şi ne reprezintă fragmentar,
o vorbă "spusă" creează o stare de fapt.
Doar cuvîntul "ne-spus" ne reprezintă total şi creează "ne-starea" de fapt.
În sensul cel mai autentic de a "nu sta".
În sensul cel mai autentic de "a gândi".
Pot spune că suntem ceea ce nu rostim ?
marți, 15 iunie 2010
duminică, 13 iunie 2010
Coşmarul lui Marţipan
Hoinărea deja de ceva vreme prin ţările scandinave şi era o experienţă din ce în ce mai puţin interesantă, inconştient începu să fredoneze „Sweet home Alabama” şi se uita mereu în urmă de parcă aştepta să vadă un prieten sau măcar un amic.
Invariabil, rezultatul era acelaşi, nici un cunoscut nu-şi arătă faţa, aşa încît Marţipan simţi subit o jena la subraţul stîng, era ca un smoc de ciulini ancoraţi de părul de la subraţ că ajunsese săracu’ să dea alandala din mînuţa lui pufoasă prea des, deranjînd pe toata lumea, inclusiv cele trei muşte de căcat, care în lipsa acestuia, se lipeau de zahărul candel presărat pe creştetul bine crescut al copilului.
Senzatia era una închipuită pentru că nu o durere fizică-l deranja, era mai degrabă o jenă mentală cauzată de conştientizarea propriului conformism dulce-platitudinal, transferat prin simpatie şi involuntar de la gazde şi care-l făcea atît de greţos de plăcut celor din jur.
Dar acolo senzaţia asta nu era un lucru neobişnuit pentru că trebuie să vă spun, scandinavii se plăceau pe ei înşişi, era un fel de sentiment naţional care genera o coeziune a cărei consistenţă Copilul Marţipan nu putea să o asemuiască decît cu frişca îmbîrligată din vîrful unei savarine. Totul era prea enervant şi obositor pentru est europeanul coleric, căruia prietenia asta colectivă îi provoca un sentiment de iritare şi jena la subraţ.
În fine, medicul de familie din ţară, pe care-l contactă telefonic, îi recomandă o reţetă pentru rinichi. Nu ştia nimeni de ce sau care era legătura secretă dintre rinichi şi discomfortul mental care-l încerca te miri cînd, cert este că din cauza medicaţiei prescrise ajunse într-un spital din Aarhus, fapt care-l linişti întrucîtva pentru că întîmplarea părea că-i aminteşte de plaiurile natale.
Cert este că vroia să scape măcar pentru cîteva zile de politeţurile cotidiene şi să simtă din nou acreala gratuită din privirile trecătorilor şi rictusul strîmb al zîmbetelor prefăcute, să-njure apăsat şi fără motiv, îşi aminti cu nostalgie de grasa de la trei, o vacă care nu se putea abţine să nu-i bage mîna în părul vanilat după care se lingea pe degete, cu plăcerea şi pofta dependentului...
Marţipan începu să privească neliniştit camera spitalului, semăna mai degrabă cu hotelurile de 5 stele, pe noptieră exista un meniu compus din şase-şapte feluri, asistentele semănau cu Agnetha, solista blondă de la ABBA, o doamnă voluptoasă, în fustă mini făcea curat în timp ce în fundal, parcă venind direct din pereţi, se auzeau acordurile celui de-al doilea vals al lui Shostakovich....mă rog un fel de coşmar halucinant care culmină atunci cînd o asistentă blondă cu un surîs pervers se apropie de Copilul Marţipan....îşi întinse braţele şi-i cuprinse capul vanilat cu intenţia vădită de-al înfunda între sînii siliconaţi cu generozitate. Marţipan încercă să lupte cu balaurul cu două capete care începu să-l sufoce, dar slăbit se prăbuşi într-un hău negru.....
...se trezi asudat şi buimac în patul lui din garsoniera blocului cu 10 etaje şi răsuflă uşurat.
Totul fusese doar o închipuire nedorită, singurele lucruri reale care se păstrara din coşmar, erau cele trei muşte de căcat care bîzîiau încontinuu în jurul becului de pe tavan şi vocea spartă a vecinei de la trei care-l înjura pe administratorul blocului pentru un motiv oarecare....
Invariabil, rezultatul era acelaşi, nici un cunoscut nu-şi arătă faţa, aşa încît Marţipan simţi subit o jena la subraţul stîng, era ca un smoc de ciulini ancoraţi de părul de la subraţ că ajunsese săracu’ să dea alandala din mînuţa lui pufoasă prea des, deranjînd pe toata lumea, inclusiv cele trei muşte de căcat, care în lipsa acestuia, se lipeau de zahărul candel presărat pe creştetul bine crescut al copilului.
Senzatia era una închipuită pentru că nu o durere fizică-l deranja, era mai degrabă o jenă mentală cauzată de conştientizarea propriului conformism dulce-platitudinal, transferat prin simpatie şi involuntar de la gazde şi care-l făcea atît de greţos de plăcut celor din jur.
Dar acolo senzaţia asta nu era un lucru neobişnuit pentru că trebuie să vă spun, scandinavii se plăceau pe ei înşişi, era un fel de sentiment naţional care genera o coeziune a cărei consistenţă Copilul Marţipan nu putea să o asemuiască decît cu frişca îmbîrligată din vîrful unei savarine. Totul era prea enervant şi obositor pentru est europeanul coleric, căruia prietenia asta colectivă îi provoca un sentiment de iritare şi jena la subraţ.
În fine, medicul de familie din ţară, pe care-l contactă telefonic, îi recomandă o reţetă pentru rinichi. Nu ştia nimeni de ce sau care era legătura secretă dintre rinichi şi discomfortul mental care-l încerca te miri cînd, cert este că din cauza medicaţiei prescrise ajunse într-un spital din Aarhus, fapt care-l linişti întrucîtva pentru că întîmplarea părea că-i aminteşte de plaiurile natale.
Cert este că vroia să scape măcar pentru cîteva zile de politeţurile cotidiene şi să simtă din nou acreala gratuită din privirile trecătorilor şi rictusul strîmb al zîmbetelor prefăcute, să-njure apăsat şi fără motiv, îşi aminti cu nostalgie de grasa de la trei, o vacă care nu se putea abţine să nu-i bage mîna în părul vanilat după care se lingea pe degete, cu plăcerea şi pofta dependentului...
Marţipan începu să privească neliniştit camera spitalului, semăna mai degrabă cu hotelurile de 5 stele, pe noptieră exista un meniu compus din şase-şapte feluri, asistentele semănau cu Agnetha, solista blondă de la ABBA, o doamnă voluptoasă, în fustă mini făcea curat în timp ce în fundal, parcă venind direct din pereţi, se auzeau acordurile celui de-al doilea vals al lui Shostakovich....mă rog un fel de coşmar halucinant care culmină atunci cînd o asistentă blondă cu un surîs pervers se apropie de Copilul Marţipan....îşi întinse braţele şi-i cuprinse capul vanilat cu intenţia vădită de-al înfunda între sînii siliconaţi cu generozitate. Marţipan încercă să lupte cu balaurul cu două capete care începu să-l sufoce, dar slăbit se prăbuşi într-un hău negru.....
...se trezi asudat şi buimac în patul lui din garsoniera blocului cu 10 etaje şi răsuflă uşurat.
Totul fusese doar o închipuire nedorită, singurele lucruri reale care se păstrara din coşmar, erau cele trei muşte de căcat care bîzîiau încontinuu în jurul becului de pe tavan şi vocea spartă a vecinei de la trei care-l înjura pe administratorul blocului pentru un motiv oarecare....
vineri, 11 iunie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)