La început a fost gândul.
Presupun că un cuvînt nerostit rămîne gând şi cel rostit poate lua forme care ne definesc,
oameni de cuvînt sau fără cuvînt.
Un cuvînt rostit spun că e părtinitor şi ne reprezintă fragmentar,
o vorbă "spusă" creează o stare de fapt.
Doar cuvîntul "ne-spus" ne reprezintă total şi creează "ne-starea" de fapt.
În sensul cel mai autentic de a "nu sta".
În sensul cel mai autentic de "a gândi".
Pot spune că suntem ceea ce nu rostim ?
nu. asta inseamna sa cochetezi [a se citi speculezi] cu genul proxim.
RăspundețiȘtergeresuntem ceea ce facem.
de ex:
o vorba 'spusa' - magarule! creea o stare de disconfort mental.
un pumn in cap iti sparge timpanul.
ai dreptate in parte dar cred ca de cele mai multe ori si la cei mai multi oameni se intimpla ca vorbele spuse sa nu reflecte reprezentarea reala a gindurilor, drept urmare vorbele lor creeaza o "stare de fapt" cu efecte imediate si pe termen scurt (facind abstractie de cazurile de violenta fizica in care perceptia la nivel senzorial este imediata), gindeste-te de pilda la experientele care au marcat lumea si in care indivizii cu putere de decizie nu au "spus" niciodata ceea ce gindesc cu adevarat decit poate, atunci cind era deja prea tarziu ca sa se mai poata schimba ceva.
RăspundețiȘtergeremda, solomonic zicind si tu ai dreptate.
RăspundețiȘtergeresi ar mai fi situatia cind nu spui 'ce gindesti' fiindca a gindit subconstientul care e greu de controlat - sau imposibil. si pe care citeodata il renegi.
si acum cind scriu, deja mai stiu o multime de alte exemple...