Pictez cu plăcere şi totuşi chinuit, greu, încet şi insistent.
Paradoxal, pictura poate fi mai grea decît munca fizică.
Mă doare capul cînd nu-mi iese.
Trebuie să deleg roluri unor personaje, să concep aranjamente,
să distribui figuranţi, să mut, să şterg, să aleg, să amestec,
să fiu scenarist, inginer de lumini, de sunet, maşinist.
Trebuie sa fiu regizor.
Prietenii spun că e bine, că am o plăcere, o “relaxare”.
Adică “o liniştire, o destindere, o scădere a tensiunilor” conform DEX-ului.
O săptămînă sau două într-o clinică balneară….
“Pe dracu”, zic eu.
E un viciu.
Adică un defect, imperfecţiune, lipsă, un “bad habit” - obicei prost.
Folosesc rugină şi plastic ca să arăt realitatea.
Materii ordinare de rang inferior.
Pentru că asta suntem.
Rugină şi plastic.
Deocamdată.
Pînă ne vine mintea la cap.
Apoi putem picta din nou flori,
Peisaje,
Mitologie şi alegorii.
Dar pană atunci,
Ne trebuie mai mulţi regizori…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu